OMV Petrom, unul dintre cei mai mari producători de energie din sud-estul Europei, furnizează în 2025 Aeroportului Internațional Cluj Avram Iancu combustibil de aviație sustenabil (SAF). Acest lucru este realizat cu scopul reducerii emisiilor de carbon în transportul aerian, potrivit unui comunicat de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, din luna ianuarie, aeronavele care decolează de pe Aeroportul Cluj, sunt alimentate cu combustibil pentru avioane în amestec cu 2% SAF. Aproape 1.800 de zboruri au fost operate în ianuarie și februarie folosind acest combustibil, acoperind integral decolările de pe aeroport.

„SAF este produs din materii prime regenerabile precum uleiuri  uzate și grăsimi animale, transformate, cu ajutorul unor tehnologii inovatoare, în carburanți cu proprietăți similare kerosenului convențional. La OMV Petrom am demarat lucrările de construcție la o investiție de 750 de milioane de euro, astfel încât, începând din 2028, să producem astfel de carburanți și în România, la rafinăria Petrobrazi. Credem în potențialul României de a deveni un hub regional pentru astfel de combustibili,” a declarat Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom responsabil de activitatea de Rafinare și Marketing.

De asemenea, carburanții sustenabili pentru aviație (SAF) sunt combustibili produși prin procesarea materiilor prime regenerabile, cum ar fi uleiuri uzate și grăsimi animale. Aceste materii sunt transformate prin procese avansate de rafinare, folosind hidrogen verde, pentru a obține un combustibil cu proprietăți similare kerosenului. SAF poate fi utilizat direct în infrastructura și aeronavele existente, fără necesitatea unor modificări majore.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Totodată, SAF are un impact semnificativ asupra reducerii emisiilor de carbon, având potențialul de a reduce emisiile cu până la 80% pe durata întregului ciclu de viață, comparativ cu combustibilul tradițional. Acest combustibil va juca un rol esențial în atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon în industria aviatica.

Regulamentul ReFuelEU Aviation prevede utilizarea combustibililor de aviație sustenabili, pe aeroporturile din Uniunea Europeană în proporție de minim 2% începând cu 1 ianuarie 2025 și o creștere graduală a utilizării SAF de până la 6% din anul 2030.

Dat fiind contextul, în cadrul eforturilor de reducere a amprentei de carbon, pe lângă aprovizionarea cu carburanți sustenabili pentru aviație, aeroportul a achiziționat și două autospeciale electrice de degivrare/antigivrare aeronave și un autobuz electric pentru transportul pasagerilor de la terminal la avioane.
Aeroportul Avram Iancu din Cluj a avut aproape 3,3 milioane de pasageri în anul 2024.