VIDEO „Romania Day on Broadway”: Sute de americani au stat și câte o oră la coadă ca să deguste mici și sarmale românești / „Litălșii” ar putea ajunge în restaurante din SUA

G4Food iun. 17, 2024 0 comentarii
romania day on broadway, mici, sarmale Sursa foto: G4Food

Ieri, în New York, sute de americani au stat și câte o oră la coadă ca să deguste mici și sarmale românești, la cel mai mare festival românesc din Statele Unite ale Americii – Romania Day on Broadway, eveniment care a ajuns în acest an la cea de-a 23-a ediție, scrie G4Food.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„E timpul să ducem cele mai interesante produse tradiționale românești în inima unuia dintre cele mai populare orașe din lume – New York-ul. Vom închide Broadway pentru o zi, iar micii vor fi vedetele festivalului românesc Romania Day on Broadway”, a declarat, duminică, Valentin Șoneriu, directorul companiei brașovene CarmOlimp, care a investit peste 1,5 milioane de euro în dezvoltarea unui nou brand de mici românești, „Litălși – niște mititei”, conform Agerpres, partenerul media al evenimentului.

 

Potrivit sursei citate, peste 6.000 de mici au sfârâit pe grătarele instalate pe Broadway, produsele fiind preparate local, dar după rețeta firmei brașovene, iar chef-ul unui restaurant din Manhattan, cu o stea Michelin, s-a ocupat de acest demers.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

„Micii vor avea o dimensiune mult mai mare față de cum îi știm noi, vor avea cam 24 de centimetri. Ei se vor putea servi în chiflă la fel ca hot dogul, dar și separat cu pâine și muștar”, a punctat directorul companiei brașovene CarmOlimp. Alături de el la eveniment a fost și Cătălin Mahu, antreprenorul lanțului de restaurante cu specific românesc La Mama din București, care a și dat o mână de ajutor la grătar.

Cătălin Mahu a purtat și însemnele WeAreRomania.com/You are Welcome, cel mai recent think tank de identitate gastronomică și promovare a României culinare pentru turiști, la care este coinițiator. Weareromania.com/You are Welcome marchează prin acest parteneriat, la doar mai puțin de două luni de la lansare, prima acțiune de promovare a țării în străinătate. În aceste zile, în două restaurante din București se desfășoară și campania „Luna Gastronomiei cu Fetească” tot sub egida platformei.

Citește integral pe G4Food.

OSZAR »